A fost odata...

Nascuti la inceputul anilor 75-86, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…

Old journal.

E sambata dupa amiaza. 22 marie. Ziua lui Costin. Implineste 23 anisori. Multi insinte ii doresc si sa fie sanatos si fericit.
Cum inca mai am ceva de asteptat pana va veni Luci sa ma ia sa mergem la el, am pus instumentalul de la melodia "Yesterday" (Beatles) si am scos din raft jurnalul meu de acum 5 ani. Scris in engleza. Era singura metoda de a`l proteja de privirile curioase ale mamei.
Si...mi-am amintit de Ionut din Sb. Cat de mult ma iubea, si eu, fiind orbita de dragostea mea pentru R, nici nu il luam in seama. Eram si nu eram cu el. Practic imi bateam joc de el. Voluntar? Involuntar? Nu mai stiu. Sau, n-m stiut niciodata. Era un super baiat. Si chiar ma iubea, in felul lui. In acel fel in care puteai iubi la 16 ani. Pur si inocent. Ce de amintiri, ce de vise spulberate, ce de lacrimi varsate. Si daca nu ar fi marturia unui jurnal cu copertile albastre tari, probabil acele amintiri s-ar fi pierdut de mult timp. Ne-am nascut sa traim, sa suferim, sa ne bucuram si intr-un final sa uitam.
Cum ar fi sa nu uitam niciodata nimic?Am fi probabil mai nefericiti. Ptr ca uitand, avem oportunitatea de aprivi ficare noua clipa ca pe un nou inceput.

E atat de usor sa uiti, mai greu e sa pastrezi vii toate amintirile si momentele care au insemnat ceva pt tine, care au ajutat la slefuir ta, ca fiinta umana.

Uneori realizam mult prea tarziu importanta unor oameni din vietile noastre, a unor momente, carora nu le dam importanta necesara la timpul potrivit. Ne balacim in mocirla superficialitatii si uitam sa mai fim noi.

Sunt unii oameni care trec o clipa prin vietile noastre, si isi lasa amprenta pusa in sufletele noastre pt totdeauna.
Si alti oameni, care stau ani intregi langa noi, si abia daca le observam prezenta, nu le dam importanta, si ne incapatanam sa alergam dupa himere, dupa oameni care au plecat demult, si care probabil au uitat demult de noi.
Si chiar daca nu au uitat, isi continua viata, fara a ne acorda importanta prea mare.
Viata e prea scurta sa suferim, sa ne gandim la acei oameni care ne-au intors spatele si au plecat, taindu-ne rasuflarea, pe drumul lor.

E timpul sa mergem pedrumul nostru, si sa`l impartim cu aceia care sunt si ei dispusi s-o faca. Nu ne putem abatate din drum pt a merge pe drumul altora, fara voia acestora, nu vom face decat sa ne incetinim cursul calatoriei.

How far would you go without looking back?

Te-ai intrebat vreodata "Cat de departe ai merge fara sa te uiti inapoi?" Ai putea sa faci asta? Sa pleci undeva fara destinatie, sa mergi, sa mergi si sa nu te uiti niciodata inapoi. Sa nu te gandesti niciodata la ce a fost, si nici la ce va fi, ci doar la ce este.
Cine esti tu straine? Un calator prin marea vietii. Un pasager pricajit prin universul cunoasterii.Stii cine esti tu cu adevarat? Cat de bine te cunosti pe tine? Ce sa stii tu? Tu, nu stii, pentru ca ai uitat sa te mai intrebi. Esti prins in rutina, intr-o viata banala, al carui rost nu-l vei intelege niciodata, pentru ca nici maar nu incerci. De fapt, tu intelegi multe, fie ca mergi la scoala si trebuie sa inveti, sa termini liceul/facultatea, fie ca mergi la serviciu pentru a castiga bani ca la vara sa mergi sa te distrezi pe rupte cu prietenii, sau doar pentru ca ai acasa o familie de intretinut. Si mai stii ca duminica mergeti la discoteca, in club, la vreun gratar, intr-o excursie la munte, sau pur si simplu vei decide doar sa atarni in fata tv-ului. Nu mai stii, ai uitat sa te intrebi. Ai uitat. Ai uitat sa te uiti in jur, sa te intrebi ..lucruri. Orice.
Dar nu e tarziu, ca intr-o zi, in loc sa mergi pe acelasi drum spre serviciu/scoala ...sa schimbi directia, si sa mergi...spre nicaieri, fara sa te uiti inapoi, si sa continui sa mergi, sa vezi...cand ai sa te opresti? Cand ai sa incepi sa iti amintesti de ceea ce conteaza, atunci poate vei invata sa pretuiesti lucrurile nesemnificative, lucrurile si oamenii aia pe care te-ai obisnuit sa-istii mereu acolo, si sa uiti cat sunt de importanti pentru tine.
POoate intr-o zi...vei merge, la infinit, si nu te vei mai intoarce niciodata. Vei continua sa mergi, si sa mergi, si sa realizezi ca...nu mai e cale de intoarcere.
Nu mai e, nu mai e..si tu mergi si mergi...