Moment of Time

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti bucurie, implinire sufleteasca intr-un compartiment de tren, chiar personal? Ei, intr-o dupa-amiaza de joi, cand ma intorceam eu de la Bucuresti spre Ploiesti...am intrat in primul compartiment gasit gol si m-am asezat la geam...era o vreme din aia anosta, era Bacovia afara!Mi-am scos agenda si un pix si am inceput sa scriu cateva randuri existentiale.Incet incet compartimentul s-a aglomerat.Un cuplu de tineri, doua dame energice, o femeie cu fata ca ceara, si o tanara studenta.Am ridicat ushor capul oarecum iritata de vioiciunea damelor.In acest timp a intrat in compartiment "profesorul singuratic"...il cunoscusem in alta zi in timp ce ma intorceam de la Bucuresti cu RedAngel...era burlac, si foarte haios...l-am mai vazut ulterior si prin Ploiesti, mereu singur..dar mereu ma saluta cu acelasi zambet pietrificat pe fata-i umbrita...Cum nu se putea altfel ma saluta si de data asta..Il salut si eu si-i zambesc.Si atat.Ma intorc la creatiile mele.De data asta nu aveam chef de conversatie de complezenta. Inca 10 minute si personalul vechi si prafuit avea sa-si urmeze ruta lui obisnuita Bucuresti-Brasov.Bine k nu dura decat o ora si 20min calatoria.Simteam k ma voi plictisi rau de-a lungul ei. Si totusi.... in timp ce-mi exersam pe hartie calitatile de filosof ink in formare, auzeam cum fiecare din cei din compartiment au inceput a vorbi a povesti...Hmm..."Oamenii astia chiar nu au ce face?! Pesemne ca se plictisesc de moarte daca au ajuns sa intretina conversatii doar de dragul de a conversa".Mi-am incretit fruntea si am privit pe geam.Trenul plecase de cateva minute. Dar nu am stat mult impreuna cu ale mele ganduri pesimiste, ca proful singuratic ma intreaba ce am mai facut la facultate.Ii raspund un taios "bine."Dar dupa care cuplul din fata mea ma intreaba ce facultate...si de aici nu a mai fost decat un pas pana la o "comunicare autentica".Toti cei de acolo am inceput sa vorbim, sa radem.... atmosfera dintr-odata a capatat o caldura blanda.Fiecare isi spunea povestea vietii...si incet incet am inchis agenda si m-am destins..am povestit, am vorbit tot drumul....am cunoscut o particica mica din fiecare persoana care era acolo si i-am daruit prin relatare la randu-mi o particica din viata-mi.Chipuri de oameni diferiti uniti de-a lungul calatoriei printr-un tren si un compartiment prafuit de vreme.Si dintr-odata vremea de afara desi mohorata imi paru frumoasa.Radeam si conversam...Ma simteam inconjurata de prieteni, si dintr-odata acei straini agasanti au devenit ptr o ora si 20 de minute prietenii mei.Cu siguranta nu-i voi mai revedea, dar le-am pastrat, imortalizate in suflet, chipurile lor..si am luat cu mine amintirea acelei calatorii. Si azi l-am vazut pe "profesorul singuratic"....face zilnic naveta Ploiesti-Bucuresti...mereu singur...dar de fiecare data cu cineva... Imi amintesc ca mi-a zis odata, in timp ce ma plimbam prin cartier si l-am intalnit:"nu conteaza cu cine pleci la , conteaza cu cine reusesti sa ramai la sfarsitul drumului.Eu de fiecare data raman cu ceva..cu chipuri de oameni si cu o particica din ei".I-am zambit si am alergat spre autobus.Avea dreptate.

Iubirea Nimanui (Nobody`s Love)

Nu am sa pot sa te mai vad prea des
Si poate n-am sa pot nici sa-ti mai scriu
Cand sufletul ajungi sa ti-l cunosti
Iti aminteshti deodata ca-i taram

De rautatzi, de ura shi de lege
Ce mult ash vrea o zi sa nu mai shtiu
Shi cum ash vrea sa uit ca, pentru mine
Oricum ar fi, acum e prea tarziu...


Ash vrea sa opresc a timpului aripa
Shi sa ma intorc o clipa in trecut
Dar ce folos ar fi sa te mai caut
Acolo unde nu te-am cunoscut?

Nu pot sa te gasesc acolo unde
Deshi ash vrea, tu n-ai fi niciodat
Shi Timp ash cere celui ce-l imparte
Pe langa fericirea ce mi-a dat


I-ash cere insa sa mi te mai lase
Cat vrei tu sau El, macar un pic,
I-ash multzumi chiar shi pentru o clipa
Shi n-ash mai cere absolut nimic!


De ce te vreau cand shtiu ca e degeaba?
Nu shtiu nici eu sau poate..nu indraznesc
Sa recunosc ca-n tine-i tot seninul
Shi toata bucuria ce-mi doresc


Mi-e imposibil sa nu te mai caut
Vointzei mele nu-i mai apartzin..
Ma vei chema vreodata iar la tine?
Vei mai dori cu adevarat sa vin?

De-ai sa ma chemi, eu gandurile toate
Shi ploi voi incerca sa-tzi dau in schimb
Din tzara unde niciodat` nu ploua
Shi fulgi de nea de unde... Zapezile nu ning...

(poezie scrisa prin clasa a 8-a) sh tz- cool huh

Fantasma

Trăiesc visarea din amurg
Dar totul e fantasmă.
Privesc cum clipele se scurg
Prin geamul mic de plasma.

Iar gânduri sumbre ma cuprind...
Şi-mi scrijelesc pe mână;
Spre lună braţele-mi întind
Şoptindu-mi "Noapte buna"!

Şi tremur iar de-aceeaşi teamă
Ce zace-n trupul meu mărunt,
In mână strâng o ascuţită lamă
Uşor, uşor cad spre pământ.


Reci vise mi se-aştern pe gene
Însa acum e totul cald.
Din ochii-mi sângerii alene
Curg lacrimi mute, de smarald.

Un corb se zbate-n ploaia deasă
Cu greu din aripi fluturând:
"-Devino a timpului mireasă!"
El strigă parcă murmurând.


Al său strigăt crunt, de jale
Îmi limpezeşte firea.
Pierdută-n mii de gânduri pale
Parcă-mi revine iar simţirea.

E roşu tot in jurul meu,
Iar suflul îmi e scrum.
Îi cer iertare altui Zeu,
Dar eu rămân pe acelaşi drum!


Corbul se pierde în eter
Lăsându-mi neputinţa
În agonie aş vrea să sper...
Dar mi-a murit fiinţa!

Rainy Day Man

Aveam numai 16 ani. Cand alti tineri adolescenti isi petreceau timpul liber in baruri si discoteci, eu eram framantata de probleme existentiale, iar idolul meu era Emil Cioran. Mereu ma invarteam in cercul depresiilor si al angoaselor. Era o dupa amiaza innourata cand hotarasem sa pun capat la tot. Simteam ca nimanui nu-i pasa cu adevarat de ceea ce se intampla in jur, ca toti sunt preocupati de probleme atat de insignifiante, si asa am decis sa plec de acasa. Unde? Nici macar nu aveam o tinta stabilita. Voiam sa plec pur si simplu. Sa fug. Sa uit. Sa mor. Nu inainte insa de a vizita pentru ultima data parcul care odinioara imi gazduia nestingherit toate visurile, sperantele si iluziile. M-am plimbat mult timp pe aceleasi alei uscate de vreme, si dintr-odata a inceput sa planga cerul. Ploua torential. Toata lumea in jurul meu alerga sa se adaposteasca, si eu ramaneam pietrificata in tumultul lumii. In cateva minute parcul era gol si mut. Nu se mai auzeau decat stropii de ploaie ce cadeau cu repeziciune din cer. M-am asezat pe o banca. Plangeam! De furie, de manie, de teama, de remuscare, de o nestavilita dezamagire. Si ploua peste mine…ploua neincetat. Eu nu ma miscam. Sfidam. Daca nu puteam sfida ignoranta macar sa pot sfida ploaia. Dar la un moment dat, am simtit cum ploaia nu ma mai atingea. Ma uit langa mine…era un individ ce tinea o umbrela deasupra mea. M-am uitat la el. Am putut observa cu usurinta ca anii adolescentei trecusera demult peste el, ba chiar prin parul lui castaniu isi faceau locul cateva fire carunte.Era imbracat simplu, in haine vechi, iar pantofii ii erau rupti. Nu zicea nimic, nu ma privea, doar tinea umbrela deasupra mea, si lasa ploaia sa cada peste el. Desi acel individ era langa mine, nu imi puteam opri lacrimile ce se rostogoleau pe obrajii mei palizi. Eram oarecum indignata si suprinsa ca individul acela nu ma intreba ce se intampla cu mine. Si ma asteptam ca din moment in moment sa o faca. Dar nu, nu a facut-o. Nu m-a intrebat nimic. Norii s-au raspandit, si Soarele incepuse din nou sa se arate, bucuros de al sau triumf efemer. Cand mi-am intors privirea in stanga mea, individul cu umbrela disparuse. In parc aparusera iar, de ici de acolo, copii entuziasmati, jucand aceleasi jocuri care odata ma incantau si pe mine. Am ramas mult timp pe acea banca gandindu-ma la Omul Ploii, cum il denumisem. Am realizat atunci ca fuga nu e cea mai buna solutie, desi e cea mai simpla. E usor sa fugi, dar cand ploaia va cadea peste tine, nu vei avea unde sa te ascunzi. Oamenii prefera sa fuga atunci cand sunt coplestiti de probleme. Ei fug fara sa realizeze ca solutiile problemelor lor se afla mai aproape decat pot crede : IN EI INSISI. Experienta cu Omul Ploii mi-a starnit profund admiratia pentru oamenii ca el, pe care ii numesc Oamenii Stanca. De ce stanca? Pentru ca te asculta intotdeauna fara sa te intrebe nimic, si ii poti cunoaste foarte bine fara sa spuna nimic, si sunt langa tine cand crezi ca singuratatea este tot ce ti-a ramas alaturi pana la capat.