"Un om sfarsit"

Am terminat ieri de citit "Un om sfarsit"... as vrea sa ii pot face o recenzie frumoasa, frumoasa, asa cum merita o asemenea carte. Nici nu pot spune "povestea" din carte, pentru ca nu se intampla practic nimic si totusi se intampla prea multe. E o carte despre deveniere, despre cautare si regasire, e o carte despre gandurile si frustrarile unui om, un om care a vrut sa fie totul si nu a fost nimic, sau poate a fost totul. Un om care a cautat adevarul suprem, un om care a citit, care a cercetat cartile, ideile, teoriile, valorile, un om care a trait gandind. Am subliniat atat de multe pasaje care m-au impresionat..de fapt, toata cartea e exceptionala, mi-a fost imposibil sa nu ma regasesc in acel om sfarsit, in frustrarile si macinarile lui interioare. E sublima. O carte pe care am inceput s-o citesc acum 4 ani, dar nu am ajuns s-o termin, poate ca timpul ei nu era atunci, ci acum..mai bine, cine stie, atunci poate n`ash fi inteles-o cum am facut-o acum, n-as fi iubit-o si n-as fi devorat-o atat de salbatic cum am facut-o acum.

Mini-Recenzii (part III)

"Crima si pedeapsa" F.M. Dostoievski.

Rodion Raskolnikov, eroul principal al romanului, in varsta de 23 de ani, este un personaj zugravit ca fiind un fost student, care si-a pierdut si meditatiile, strivit de mizerie si saracie. Cu toate acestea, el nu este nici pe departe un om de duzina, el poseda un caracter puternic, este inteligent, are spirit de observatie si se afla intr-o permanenta stare de framantare launtrica.
Nu o sa stau sa relatez intregul subiect al romanului, as strica probabil placerea celorlalti care isi doresc sa-l citeasca.
De mentionat este ca Raskolnikov considera ca oamenii se impart in doua categorii: in prima se regasesc oamenii obisnuiti, care traiesc in permanenta supunere, incapabili fiind sa aduca ceva nou.
in a doua categorie gasim oamenii cu spiritul protestatar, oamenii independenti care au darul de a rosti ceva nou.

"...Cei mai multi cer distrugerea lucrurilor de azi in numele binelui de maine, si daa un astfel de om, pentru ideea lui, ar trebui sa verse sange, sa treaca peste cadavre, el, in toata constiinta, nu va pregeta s-o faca-de altfel in folosil ideii lui-nu uitati!"

cateva replici care merita sa fie mentionate:

Raskolnikov catre Sonia:
"Nu m-am plecat in fata ta, ci in fata intregii suferinte umane"

Lujin:
"Pasiunea este marturia entuziasmului pe care il trezeste un anumit tel, precum si revolta impotriva imprejurarilor vitrege exterioare care impresoara acest tel"

Svidrigailov:
"Fiecare cauta sa fie fericit si cel mai bine o duce acela care reuseste sa se insele mai bine"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"Zatul" de Tatiana Tolstaia.

Subiectul cartii graviteaza in jurul unei comune intemeiata de un conducator absolut pe nume Fiodor Kuzimici, in acelasi fel numindu-se si comuna. Actiunea se petrece la 200-300 de ani dupa ce Pamantul a fost distrus de o bomba nucleara, pe teritoriul fostei Rusii. Cativa dintre locuitorii comunei fac parte din generatia de dinaintea distrugerii, acestia fiind denumiti sugestiv "Fosti". Personaul principal, Benedikt, e un tanar scrib care sfarseste caatorit cu Olenka, ajungand sa fie stapanul unei gospodarii roditoare alaturi de familia sotiei sale. Benedikt este urmarit, pe tot parcursul romanului, de o permanenta sete de cunoastere, de a descoperi lectura, de a citi, de a fi robul propriei sale "gandiri personale", si nu a altora.

Citate:
"Nu exista niciun fel de zat. Nu-o decat nestiinta oamenilor"

"Ei poftim! Omul propune si D-zeu dispune!"

"Boala estei in cap, boala este ignoranta omeneasca, prostia, intnericul"

"Nu exista dusman mai rau decat indiferenta"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


"Clopotul de sticla" de Sylvia Plath

Acum multi ani am citit si "Veronica se hotaraste sa moara" a lui Paulo Coleho, dupa ce am terminat "Clopotul de Sticla" mi-am dat seama ca acest Coleho nu l-a plagiat doar pe Hesse in "Alchimistul", ci ca si "Veronica se hotaraste sa moara" e o copie execrabila a "Clopotului de Sticla". Stiam ca nea Coelho e un impostor, dar parca dupa ce am terminat cartea asta am resimtit si mai amar gustul dezamagirii deoarece cartile lui inca sunt publicate.

"Clopotul de sticla" e unicul roman al Sylviei Plath (cu exceptia acestuia ea a scris doar poezii, (+ aceasta se sinucide la 30 si umpic de ani). Incerc sa scriu ceva despre romanul asta si nu pot, chiar nu stiu cum as putea sa il rezum fara sa stric cumva placerea celor care nu au apucat inca sa o citeasca. Asa ca o sa ma rezum la scurta descriere care este facuta pe spatele cartii:

„«Clopotul de sticla» prezinta un eveniment crucial al maturitatii eroinei – incercarea de a se sinucide si salvarea ei accidentala"


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"Parfumul" Patrick Suskind

Azi in ora de Istoria Literaturii Romane si putin din ora din Teroia literara am reusit sa citesc ultimele 60 pagini din "Parfumul".
Nici nu stiu ce sa spun despre cartea asta, mi-a placut, asta stiu, dar este printre putinele carti ale caror personaj principal nu mi-a placut atat de mult pe cat mi-as fi dorit, sau poate mi-a fost destul de greu sa empatizez cu el.
Grenouille, un tanar cu un acut simt al mirosului hotaraste sa procure cele mai pure esente, cautandu-le in cele mai bizare obiecte, lucruri si....descopera un parfum ce ajunge sa il obsedeze..parfumul de tanara femeie. Cum va ajunge sa il obtina, care este pretul pe care il va avea de platit, aflati daca cititi cartea.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Mini-Recenzii (part II)

"Podul de pe raul Kwai" de Pierre Boulle.


Actiunea se petrece in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand un lot de englezi, condusi de coloneul Nicholson,, cade prizonier in mainile japonezilor. Acestia sunt pusi sa ajute la construirea unui pod de cale ferata, pentru a uni golful Bengal cu Bangkok si Singapore.
In pararel Shears, Joyce si Warden sunt 3 membrii englezi ai organizatiei "Force 316" , care urzesc in secret in plan de aruncare in aer al podului de pe raul Kwai. E draguta cartea, mi-a placut. Chiar daca la un moment dat m-a enervat atitudinea colonelului Nicholson fata de japonezi si de civilizatia acestora.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Ochii albastri, parul negru de Marguerite Duras

In cartea asta nu se intampla nimic. Sau poate se intampla mai multe decat in alte carti in care actiunea e dispersata pe mai multe planuri. In cartea asta nu afli nume de personaje, locuri precise, timpul exact, caracterizari de personaje, nici macar sumare. Un el si o ea se intalnesc intr-o cafenea. Amandoi fiind indragostiti de un el cu parul negru si ochii albastri. Cartea debuteaza cu scena de pe holul unui hotel in care tipul cu ochii albastri si parul negru o striga pe ea, cu un apelativ oriental. El vede scena, si ramane profund marcat de ochii acelui tip.
In continuare el si ea (cei 2 din cafenea) merg intr-o camera cu lumina galbuie, ca pe o scena uitata, la teatru, unde actorii au uitat ca sunt actori, ca publicul a plecat, si ei isi joaca necontenit rolurile. Ce roluri? Rolurile unor straini pusi sa convietuiasca acolo, unde nu stii niciodata cat timp trece, ce anotimp este si cat timp a mai ramas. Nu stii daca ei se cunosc, daca se iubesc, daca sunt straini sau poate acolo au fost dintodeauna. Nu stii nimic, nici ei nu stiu, ei decat repeta acelasi act la nesfarsit, fara sa evolueze, fara sa se schimbe, fara emotii, poate fara sentimente. Cartea e ilimitata, nu are final, poate nici inceput nu are. Cand se termina, ai impresia ca s-a incheiat doar un capitol, ca mai dai o foaie si ai sa ii intalnesti iar pe ei doi, in camera de langa malul marii, in lumina palida, galbuie, venita de la lustra din centrul tavanului, inveliti in cearsafurile albe, ea cu matasea neagra pe fata, si el intors cu spatele, gandindu-se; pe fundal zbatandu-se a moarte valurile...


Cateva citate:

"Ea poate sa-l priveasca indelung, nopti intregi. El isi da seama ca ochii ii sunt deschisi. Ii zambeste ca si cum ar fi, intr-un fel, demascat, vinovat, mereu cerandu-si scuze pt ca traieste, pt ca trebuie s-o faca."

"-Nu te cunosc.Nimeni nu te poate cunoaste, nu se poate pune in locul tau, tu nu ai un loc, nu stii unde sa iti gasesti un loc. De aceea te iubesc, si de aceea esti pierdut."

"Ea plange departe de el, de barbatul prezent, de existenta lui, si dincolo de orice poveste, plange povestea care nu s-a petrecut."

"Ea spune ca sunt niste personaje tinute impreuna intr-o carte, si ca o data cu sfarsitul cartii vor fi lasati sa se piarda in multumea orasului.O noua despartire"

"-Ai facut totul ca sa mori.
Se uita la el si spune:
-Nu puteam altfel. Am venit chiar la tine ca sa mor si mai mult"

"Barbatul acela spune ca ceea ce te face sa simti placere e o minte geniala, ca, fara ea, trupul nu stie"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`

"Procesul" lui Kafka.

Romanul "Procesul" al lui Franz Kafka, prezinta povestea unui functionar, ce lucreaza la o banca, pe nume Josef K, care este judecat timp de un an, fara sa stie de ce. Sensul romanului este precizat intr-o parabola, pe care "preotul tribunalului" (aici mi s-a parut ca absurdul romanului atinge paroxismul) i-o spune lui Josef: "La poarta Legii, dinaintea careia sta un paznic, vine un om de la tara, dar care este oprit sa intre in clipa aceea. Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri; rabdarea nu-i foloseste la nimic, iar cand viata omului s-a sfarsit, paznicul ii spune: `Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec si o incui' "
Asadar omul este liber; el ar fi putut sa aleaga: ar fi putut sa forteze usa inchisa sau ar fi putut sa plece; Prefera insa sa astepte, iar asteptarea ii anuleaza libertatea, il pune in aceeasi situatie cu paznicul - constrans sa stea in fata usii inchise.

citat:

"Sa plec oare ca un imbecil care n-a fost niciodata in stare sa inteleaga nimic? sa las sa se spuna despre mine ca la inceputul procesului voiam sa-l sfarsesc si ca la sfarsit nu voiam decat sa-l incep?"

Mini-recenzii (part I)

"Sus, deasupra lumii" (Up above the world) a lui Paul Bowles.


Nici nu stiu ce sa zic, daca mi-a placut sau nu. Cred ca singurul lucru care mi-a placut cu adevarat in cartea asta sunt peisajele exotice, atmosfera in care se intampla actiunea.
Ma rog, actiunea, nu stiu, pe tot parcursul cartii, actiunea mi-a dat impresia de statornicie perpetua. De un loc linistit la suprafata, unde in aparenta nu se intampla nimic niciodata si lucrurile isi urmeaza cursul lor natural, firesc.
Pe scurt, cartea debuteaza cu o simpla calatorie a unui cuplu american (sotii Slade: Taylor si Day) in golfl Porto Farol. In timpul sederii lor la un hotel, impartind aceeasi camera cu o doamna mai in varsta, cunosc un tip ciudat Grove. Acesta, prin circumstante bizare, ajunge sa-i gazduiasca la el pret de mai multe zile, in vila lui superba, incadrata in peisajul exotic de care vorbeam mai sus. Ceea ce pare a fi doar un scurt popas se transforma intr-un cosmar, intr-un joc bizar de-a soarecele si pisica, autorul fiind un maestru al tensiunii, prezinta lucrurile atat de firesc, de parca asa trebuia sa se intample. Cartea, desi are un final tragic, sau ma rog, se vrea a fi tragic, nu te surprinde deloc, nu te face sa te gandesti ca nu e drept ce se intamplase. Finalul cartii dezvaluie planul machiavellic al lui Grove, insa cititorul nu e deloc surprins, tocmai pt ca iti da impresia ca ai fost complice inca de la inceput la marsavia lui Grove, si era un deznodamant pe care tu il stiai inainte ca aceasta sa fie povestit.


cateva citate extrase:

"Suntem masinarii realizand inimaginabilul, si totusi continuam sa traim ca niste animale, fiind subiectivi, cu gusturi si preferinte personale"

"Day, care continua sa se bronzeze singura in patio-ul tot mai fierbinte, incerca la randul ei sa recompuna anumite scene-cheie din ale caror detalii ar fi putut sa constituie fragmente ale intregului. Dar era ca si cum ar fi cautat pe plaja urmele pasilor de ieri"

"Singurul lucru pe care crestinismul l-a dat lumii este o lectie de compasiune. Cuvintele lui Iisus sunt un manual de tehnica pentru a te pune in pielea celuilalt"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"Calea samuraiului astazi" de Yukio Mishima.

Cartea lui Mishima a fost scrisa in 1967, cu 3 ani inainte ca acesta sa se sinucida. Cartea sa contine o interpretare personala a lui "Hagakure", un cod clasic de etica si conduita a samurailor.
Una dintre ipostazele in care Mishima se vede pe sine insusi, este aceea a unui samurai modern. Pentru el era esential sa moara cat inca era in putere, iar moartea sa fie demna de traditia samurailor.

Doua citate extrase:

"Cred ca dragostea suprema esre dragostea secreta. Odata impartasita, dragostea isi pierde din importanta. Sa tanjesti dupa dragoste o viata intreaga, sa mori din dragoste fara a rosti numele celei pe care o iubesti, iata adevaratul inteles al dragostei."

"Viata nu dureaza decat o clipa. Trebuie sa o traiesti facand ceea ce iti place. In aceasta lume trecatoare ca un vis, sa traiesti in mizerie, facand ceea ce iti displace, e curata nebunie"

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

"Rosu si Negru" de Stendhal.

Ce mi-a placut la romanul lui Stendhal e faptul ca e un autor care nu influenteaza opinia cititorului cu privire la actiune, personaje. Un autor romantic pliabil dupa caracterul, personalitatea cititorului. Este probabil printre putinii scriitori care constientizeaza si isi asuma interdependenta dintre autor/cititor.

Roman romantic, "Rosu si Negru" e o scriere frumoasa, avand o relatare complexa, care fie te poate plictisi, fie iti poate capta atentia.
Povestea romanul se petrece in prima jumatate a secolului XIX, dupa Restauratie intr-un satuc din Franta. Eroul principal, Julien Sorel, un tanar de 19 ani, fiul unui cherestegiu, foarte istet, ajunge profesor de latina pentru cei doi fii ai primarului, mutandu-se la palatul acestuia.(domnul de Renal). Acolo se indragoste de sotia acestuia si impreuna cu ea traieste o frumoasa poveste de dragoste. Manat de ambitie, si de dorinta de a izbuti, de a se afirma in socitate, de a depasi granitele impuse de aceasta, de a nu o compromite pe femeia pe care o iubea, pleaca in Paris la manastire. Acolo prin cateva circumstante favorabile, ajunge ca ajutor la biblioteca la curtea unui mare marchiz (marchizul de la Mole). Ajunge intr-un final sa se indragosteasca de fiica acestuia, o fire ambitioasa, capricioasa, maestra in arta ironiilor si foarte culta.
Romanul e remarcabil prin structura sa, si ca in majoritatea romanelor romantice eroii sunt pedepsiti intr-un mod tragic la finalul operei.
Julien e un personaj extraordinar prin contrastele firii sale, el incearca sa treaca de barierele sociale, si se loveste de ignoranta si fatarnicia oamenilor.

Cateva citate extrase de mine:

"Am iubit adevarul... Unde-i el? Peste tot, numai ipocrizie, sau cel putin sarlatanie, chiar si la cei mai virtuosi si mai de seama oameni; si buzele sale luara o expresie de scarba... Nu, omul nu se poate sa aiba incredere in om"

"Ah! Daca ar exista o adevarata religie...Ce prost sunt! Vad o catedrala cotica si niste vitralii stravechi; sufletul meu slab isi imagineaza un preot ce se potriveste cu aceste vitralii...Sufletul meu l-ar intelege, sufletul meu are nevoie de el...si nu gasesc aici decat un om infumurat cu parul murdar..."

"...Dar care Dumnezeu? Nu cel din Biblie, care e un marunt despot crud si plin de sete de razbunare.., ci Dumnezeul lui Voltaire, drept, bun, atoatecuprinzator"

Carti citite in 2008 [Titlurile & autorii]

"Rosu si Negru" - Stendhal

"Crima si Pedeapsa" - Dostoievski

"Procesul" - Franz Kafka

"M-am hotarat sa devin prost" - Martin Page

"Ghidul nesimtitului" - Radu Paraschivescu

"Clopotul de Sticla" - Sylvia Plath

"Parfumul" - Patrick Suskind

"Podul de pe raul Kwaii" - Piere Boulle

"Sus, deasupra lumii" - Paul Bowles

"Calea samuraiului astazi" - Yukio Mishima

"Eu et al" - Alexandru Tocilescu

"Ochii albastri, parul negru" - Marguerite Duras

"Zatul" - Tatiana Tolstaia

"Colectionarul" ( John Fowles )

Tocmai am terminat azi de citit cartea. La serviciu.
Cepot sa spun este ca m-a facut sa imi doresc sa mai citesc carti scrise de acest autor. Povestea din carte e una care in final iti taie rasuflarea si te face sa te gandesti "ce bine ca traiesc, ca sunt vie, ca am libertate!". Pe mine m-a socat cartea, stiam dinainte s-o citesc in mare parte despre ce este vorba, dar asta nu m-a impiedicat s-o citesc cu un vadit interes.
Povestea debuteaza cu prezentarea "colectionarului" de fluturi Ferdinand, crescut de matusa sa, care e obsedat de o frumoasa tanara, in varsta de 20 de ani, studenta la Arte in Londra. Odata ce castiga o suma mare de bani jucand la pronosport, ii vine ideea cumpararii unei locuinte undeva retras. Dupa care urmeaza rapirea Mirandei, si inchiderea ei in camara, departe de viata, de libertate, el percepand-o astfel ca pe un fluture din colectiile sale.In prima parte a cartii este prezentata actiunea din perspectiva lui Ferdinand, partea a doua culmind cu jurnalul Mirandei, si in ultima parte, foarte scurta de alfel, poveste din nou Ferdinand (Calibanul) cum Miranda a ajuns sa moara de pneumonie, pentru ca lui i-a fost frica sa cheme medicul, lasand-o astfel sa moara fara nici cel mai mic ajutor din partea specialistului. Pe mine nu m-ar fi dezgustat atat de mult Calibanul daca in final nu ar fi "vazut o vanzatoare, care-i semana Mirandei, insa nu era atat de frumoasa" si nu ar fi inceput s-o urmareasca si pe aceasta,punandu-i acelasi gand rau. Adica, pur si simplu m-as fi gandit la el ca la o persoana careia i-a lipsit afectiunea, neinteleasa, incapabila sa isi exprime sentimentele. Insa, se pare ca odata cu rapirea Mirandei a urmat sa devina un psihopat, asa cum bine remarca si el in final, adica isi constata nebunia. si o ia ca atare.
Miranda in schimb m-a impresionat.Mi-a placut cum e construit personajul, mi-a placut jurnalul ei, mi-a placut cum realizeaza cat de importanta este libertatea omului, cat se zbate pentru viata, cat isi doreste sa traiasca, sa fie vie, si cum ii spune in ultimele clipe ale delirului, calaului ei "Te-am iertat". E impresionant. Cum realizeaza cail iubeste pe G.P un pictor mai in varsta decat ea, si cum se trezeste uitandu-se la tabloul pictat de el ca la singurul lucru viu, ca la un ultim contact cu realitatea de afara. Romanul m-a facut sa reflectez mult la cat de important e sa vezi oameni, chiar daca nu comunici cu ei, sa-i vezi, sa-i stii acolo, sa nu te simti singur, sa stii ca esti, si ca pentru a ne putea defini identitatea, individualitatea, avem nevoie de cei din jur, avem nevoie de realitatea asta, asa cum e ea, ca omul e un animal social avid de alti semeni ai sai, avid de libertate si de viata, si ca ultima pt viata sa pana la ultima suflare.
Da, intr-adevar, o carte care merita citita.

What`s new...

Oh well, stau si ma gandesc ca a trecut ceva vreme de cand n-am mai scris pe aici. Adica, da, nu stiu de ce niciodata n-am reusit sa fiu constanta si fidela unui jurnal/blog whatever. Pt ca n-am crezut niciodata ca am ceva interesant, nici macar pentru mine. Acum ca am restrictionat accesul la acest blog, poate imi va veni mai des cheful sa ma lamentez, pardon, sa scriu pe aici.
Anyways, ce e nou cu mine de la ultimele postari? Pai...ia sa vedem. Am luat licenta la Filosofie cu 9,87, m-am intors in Ploiesti, am inceput a 2-a facultate, Litere si Stiinte, Romana-Engleza la zi, si m-am si angajat de vreo 3 sapt part-time la Re/Max, agentie imobiliara.Nici nu stiu cu ce sa incep sa povestesc, cu ce am facut eu semestrul asta pe la facultate, sau cu serviciul.
Pai hai sa incep cu RE/MAX-ul.
Momentan am contract cu ei pana pe 3 martie. Deci as mai avea cam o saptamana si inca 2 zile. Tot ce sper este sa fie seriosi cu plata salariului.
Cica sunt platita la ora. 10ron/ora=40ron/zi, la un calcul simplu in jur de 800ron/luna. Ceea ce e mai mult decat okay avand in vedere ca e PRIMUL meu job si ca e part-time, si ca imi fac programul cum vreau eu, adica intervalul orar in care sa vin. Un alt avanataj al jobului ar fi ca e in drumul meu cu scoala, adica pe acelasi traseu, adica nu dau alti bani pe alt abonament lunar. buuun. Alt avantaj e ca e in centru, ceea ce e super ok. un alt avantaj, momentan, sper sa dureze mai mult e ca stau singura in birou, am baia mea (unde mai si fumez din cand in cand, oops :D), am laptop conectat la net, ceea ce imi permite, de exemplu acum, sa scriu acest blog, whatever entry in this whatsoever jurnal.
Ce fac eu la serviciu asta? Pai, caut oferte de vanzari, inchirieri imobile (case, apartamente, garsoniere, terenuri, spatii comericiale etc) prin ziarul Raid, pe net, dau telefoane, stabilesc intalniri si merg si la vizionari cu camera photo si fac poze. Oh well, nu-i big deal. Trece relativ repede timpul. Pana la urma is doar 4 ore, si mai mult decat atat e primul meu jooob, si pe 2 martie incep semestrul 2 de la facultate, si sper sa pot ajunge si la cursuri si la job. eh, acum oi vedea ce va fi va fi. pai... mnoh. Tre sa ma gandesc ce-mi iau din primul salariu. Oh, God. Sper din tot sufletul sa mi-l iau, ca daca am venit pe aici degeaba le dau foc la sediu :)) ahaha, si mai sper sa nu citeasca nimeni pe aici vreodata. oops! anyways.
Deci oricum, din primul salariu trebuie sa-mi platesc abonamentul la vodafone, si am ceva de plata, cam 1 milion. fuck. Eh, acum nu va mai fi prb asta pt ca m-am trecut de vreo 3 sapt pe cartela, prin urmare am alt nr de telefon. Tot vodafone, cu multe minute, 450 min in vdf, 30min nationale si 450 sms in vdf cu doar 4,5 E/luna. Super, stiu! Sambata trecuta am fost in Bucuresti @party. A fost ziua lu Double. 24 de ani. man, we`re old. Parca ieri ne intalneam prima oara, abia terminasem a 12-a, aveam 19 ani si nu aveam unde sa stam in Bucuresti in primul nostru an de facultate. Ce repede trece timpul. A fost frumos sa il revad. Si am fost si cu nebuna de evalia, she`s a nice kid, a like her. Si uite inca putin si vine martie, iar primavara. oh, boy. Repede trec anotimpurile, anii si totul asa. Iar o dau in d-astea, asa ca ma opresc aici, ma duc sa vad daca mai e cineva pe aici prin birouri ca prea liniste s-a facut. Mai am 2 ore de stat. hooray! Dupa care ma intalnesc cu Amon. Oh, de cand n-am mai iesit cu ea, de luni de zile. Pff, ni se schimba asa si prioritatile. Revin cu o postare despre colegii mei de la facultate, acum am sa postez niste poze noi cu mine de la party de la Double si de pe la birou.

Deci da, o shaorma de la Dristor! Ca d-aia haleste Tolea :))

Se face ca dupa 1 an de cand n-am mai condus, m-am urcat aproape beata la volan-pe 12 ianuarie 2009, sa tin minte data... :)) (nu era masina mea, dar proprietaru n`avea carnet, si cei care mai aveau permis erau mai beti decat mine). Am vrut si noi, ca oamenii, sa gustam shaorma de la Dristor, de unde si-o cumpra Tolea. (si daca va intrebati de unde stiu io asta, nu am sa va raspund, probabil am uitat, eniueiz, e cel putin irelevant, cert e ca Tolea isi ia shaorma de la Dristor, si daca nu stiti cine e Tolea sunteti niste inculti prosti, neinformati, mama voastra de netrebnici) Si cum conduceam eu incet, ca un cadillac, pac pac, (in masina nu se asculta hip hop ci manele, una cu salam si peste, cam imputita, dar era ok, mergea), m-am trezit oprita pe dreapta de catre garcica intr-un tumultos exces de zel. De ce m-a oprit? Pai, pen`ca io mergeam regulamentar, pe drumu cu prioritate si o tanti bucuresteanca s-a gandit ca e noapte,ce sa mai opreasca la stop, si zdup mi-o taiat calea, si eu, soferul exemplar, am atentionat-o usurel, in surdina cu un claxon *partea cu baga-mi-as p*** in mm de bucuresteanca proasta nu se mai pune, o taiem la montaj) Partea buna e ca nenea agentu` nu si-a dat seama ca eram pilita/ametita/torpilata. Partea proasta e ca n-aveam permisu` cu mine si nici buletinu`. daaaar! aveam carnetu de student (UPG, ce plm! ), a zis ca e bun si ala, numa` ca masina era imatriculata in Austria, si pana si-o gasit proprietarul actele (adica un bun prieten, am simtit imboldul sa mentionez asta, nu vreau sa creez confuzii ca eu as umbla cu necunoscuti, si m-as imbata si m-as urca in masina unor straini, ca cine-stie-ce bagadela, nu ca s-ar fi gandit cineva la asta, dar trebuia sa fiu cat mai exhaustiva, pt impresie artisitica) El abia ce borase doua strazi mai `napoi. M-o pus sa zic CNP-ul, m-o verificat prin statie, s-or convins ca am permis (undeva uitat printr-un sertar, cine se gandea ca o sa fie nevoie?) si ne-a lasat sa plecam dupa ce m-a intrebat de ce am claxonat, si eu uitandu-ma fix asa in ochii lui de bovina la datorie, i-am zis "Eu ma aflam pe drumul cu prioritate, circulam reguamentar, si doamna mi-a taiat calea si pentru evitarea unui potential pericol am claxonat!" Dupa care m-am uitat catre tanti, cu o privire umila, ca si cum ea nu si-ar fi dat seama de injuraturile adresate anterior, si i-am spus timid: "Sper ca nu v-am speriat, sau indraznesc sa zic, intimidat cu claxonul..!" Ea a dat din cap in semn ca nu, ca e totul ok.Stiam ca nu e ok pt ea, ca i-a cam luat permisu` vreo luna asa. Eu nu m-am ales cu nicio amenda,nicio penalizare, ceea ce mi s-a parut cel putin ciudat, avand in vedere ca n-aveam permisu si buletinu cu mine, si ca eram provinciala siiiiii permisul meu fusese eliberat de politia municipiului Ploiesti (dupa cum l-am instiintat pe garcica).(Ce dracu` ma, eram noi beti dar am condus regulamentar, sa am pardon) Si acum ca am spus toate astea ma simt asa rebela, si tru, si rebela si tru si rebela si tru.


Ce-o fi crezut? Probabil a ramas traumatizat. Era prima oara cand ne vedeam desi ne stiam de...aaa..2 ani! (traiasca netu`)Dar e de treaba. O sa fie un doctoras simapatic, si n-o sa ia spaga de la pensionari! ta daaaam.
Iar eu n-o sa ma mai urc la volan la masina altuia. Si n-o sa mai plec fara acte la mine, nu zic ca nu mai beau, n-ar fi prima oara cand m-as hazarda in astfel de promisiuni, pen`ca stiu c-o s-o mai fac, e o conditie necesara sa fii tru, rebel, pana si io stiu asta. Dar oricum saorma de la Dristor e buna, dar e mica, insa constistenta, stie Tolea ce stie. Ce e mai buna decat ciorba? Un kebab si o shaorma! (de la Dristor cu mult usturoi, rogu-va!).