Da...ultimul an de facultate tocmai a inceput. De duminica ma voi muta in Bucuresti, in caminul facultatii de Drept. Ultimul an de studentie. Ce repede a trecut timpul! Ce cliseu mi se pare sa spun asta. Cred ca expresia asta a fost folosita de mii de ani incoace, si spusa cu atata patos, de parca ar putea cineva sa-i gaseasca leac. Si da, probabil si peste 100 de ani oamenii inca vor spune "ce repede a trecut timpul!". Dar probabil altii o spun doar ca o constatare ireversibila. Poate asa o spun si eu, desi, parca atunci cand o spun simt un iz de regret pentru anii trecuti. Si totusi nu am decat foarte putin peste 20 de ani...mai am timp, mai am timp...nu stiu pentru ce, nu stiu ce o sa fac cu el, dar cert e ca in teorie am timp, in practica nu se stie niciodata.
Si cum spuneam, o sa reincep facultatea. Anul IV. An terminal. Si colac peste pupaza, o sa-i tin locul sefei de an, pana se intoarce din Grecia. Deci o sa fiu cateva luni bune sefa de an, ceea ce contravine firii mele lenese si frivole. Nu este exact ce as fi vrut, dar colegii astia "amabili" si "saritori", m-au propus. Asta e, vreau nu vreau, am s-o fac si pe asta. Sper sa ma descurc, dar cunoscandu-ma pe mine, ma plictisesc repede, si probabil o sa mi se ia rapid de responsabilitati, activitati, consilii si alte chestii.
Un nou an in Bucuresti, alte colege de camera, alte cursuri, am si licenta pe cap, si totusi acelasi cacat mare si maro din fiecare an, mascat intr-un alt ambalaj.
Marti am fost la facultate sa vad orarul, sa imi fac inscrierea in anul IV, sa vad ce note mai am , cu cate restante am ramas [ce fericire, doar Logica de ordinul I o mai am], mi-am revazut o parte din colegi, am simtit un fior nostalgic, ca asta e ultimul an.
In autobus, in drum spre Gara de Nord, imbulzeala mare, am prins loc, dupa care l-am oferit generos unei batrane. Nu stiu daca am facut-o din politete, sau ca trebuia, sau ca asa am simtit. Mai degraba ca asa trebuia, mai ales ca ma incerca o febra mare si abia ma puteam tine pe picioare. Cand batrana a coborat, eu inca mai eram in autobus, a venit la mine si mi-a zis "sa fii sanatoasa si sa ajungi si tu la varsta mea!". M-am uitat la ea, i-am zambit umpic crispata, si am aprobat din politete. Primul gand a fost "Da, ar fi bine sa ajung atat de batrana!", dupa care am stat si am analizat mai bine situatia, si am concluzionat aproape cu voce tare in autobus "nu, nu ar fi!". Nu as vrea sa ajung atat de batrana, e urat, odios, hidos... Sau poate gandesc asa ca sunt tanara, sau poate nu, dar cert e ca in momentul de fata nu-mi doresc o viata prea lunga. Oricum, la un moment dat tot trebuie sa mori, si care e diferenta daca mori acum sau peste 40 de ani? Lumea tot va continua sa existe, si acum, si peste 40 de ani, si altii vor spune atunci "ce repede a trecut timpul!"... deznodamantul e acelasi, atunci care-i rostul acestei sarade?
Nu vreau s-o scald iar in ganduri pesimiste, am promis cuiva ca o sa incerc sa scriu si ceva mai optimist, sa vad daca "ma tine".
In alta ordine de idei, afara e o zi de toamna superba, eu sunt gripata, dar totusi o sa ma duc sa fac o plimbare, e o dimineata prea frumoasa ca sa fie irosita, pur si simplu.
No comments:
Post a Comment