Thursday, September 27, 2007

I feel Lost


Mereu incerc sa astern cateva ganduri pe hartie, sau aici, in acest mic colt virtual, al meu si doar al meu...si parca de fiecare data am atatea de spus, si totusi nimic...Lucruri pe care poate le-am spus de prea multe ori, lucruri care se pierd asemenea picaturilor de roua, odata cu trecerea diminetii. Ma simt pierduta, undeva in lumea asta, undeva in mintea mea, ma simt pierduta pretudindeni si totusi nu reusesc sa ma regasesc nicaieri. Incerc sa imi stabilesc anumite prioritati, si mereu zic celebrul "de maine o sa..."....dar maine e azi, si azi devine ieri, si ieri devine demult un trecut uitat, care fara sa vreau trece fad pe langa mine, ca un vant rece de toamna, ce scutura frunzele copacilor fara regret, fara remuscari. Asa trece si timpul meu, pe langa mine, scuturandu-mi nefast anii vietii mele, iremediabil apropiindu-ma de final.

Ma simt pierduta, si nu pentru ca nu as avea o harta, ci pentru ca nu am o destinatie. Nu stiu incotro sa ma indrept, ce anume vreau, si ce anume nu vreau. Sunt parca intr-o corabie, plutind in deriva in oceanul incertitudinii, al nesigurantei. Si fiecare insula intrezarita e poate o portita de evadare din mintea-mi. Pacat ca a mea corabie nu se apropie niciodata indeajuns de mult de nicio insula, incat sa pot cobori din ea, si sa ating pamantul.

Si intr-o zi, cand voi realiza ca totul a trecut pe langa mine, si ca am ajuns la finalul calatoriei mele cu a mea corabie, va fi ziua in care voi privi neputincioasa inspre un tarm inexistent, sau poate prea departe pentru a-l atinge, si prea putin timp si motivatie sa o fac.
Trist sa crezi o viata ca poti fi altfel, ca poti spera in ceva unic, si la finalul calatoriei in oceanul neputintei, sa realizezi ca erau doar vise si fantasme, iluzii ce vor pieri odata cu tine...

No comments: