"Podul de pe raul Kwai" de Pierre Boulle.
Actiunea se petrece in timpul celui de-al doilea razboi mondial, cand un lot de englezi, condusi de coloneul Nicholson,, cade prizonier in mainile japonezilor. Acestia sunt pusi sa ajute la construirea unui pod de cale ferata, pentru a uni golful Bengal cu Bangkok si Singapore.
In pararel Shears, Joyce si Warden sunt 3 membrii englezi ai organizatiei "Force 316" , care urzesc in secret in plan de aruncare in aer al podului de pe raul Kwai. E draguta cartea, mi-a placut. Chiar daca la un moment dat m-a enervat atitudinea colonelului Nicholson fata de japonezi si de civilizatia acestora.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ochii albastri, parul negru de Marguerite Duras
In cartea asta nu se intampla nimic. Sau poate se intampla mai multe decat in alte carti in care actiunea e dispersata pe mai multe planuri. In cartea asta nu afli nume de personaje, locuri precise, timpul exact, caracterizari de personaje, nici macar sumare. Un el si o ea se intalnesc intr-o cafenea. Amandoi fiind indragostiti de un el cu parul negru si ochii albastri. Cartea debuteaza cu scena de pe holul unui hotel in care tipul cu ochii albastri si parul negru o striga pe ea, cu un apelativ oriental. El vede scena, si ramane profund marcat de ochii acelui tip.
In continuare el si ea (cei 2 din cafenea) merg intr-o camera cu lumina galbuie, ca pe o scena uitata, la teatru, unde actorii au uitat ca sunt actori, ca publicul a plecat, si ei isi joaca necontenit rolurile. Ce roluri? Rolurile unor straini pusi sa convietuiasca acolo, unde nu stii niciodata cat timp trece, ce anotimp este si cat timp a mai ramas. Nu stii daca ei se cunosc, daca se iubesc, daca sunt straini sau poate acolo au fost dintodeauna. Nu stii nimic, nici ei nu stiu, ei decat repeta acelasi act la nesfarsit, fara sa evolueze, fara sa se schimbe, fara emotii, poate fara sentimente. Cartea e ilimitata, nu are final, poate nici inceput nu are. Cand se termina, ai impresia ca s-a incheiat doar un capitol, ca mai dai o foaie si ai sa ii intalnesti iar pe ei doi, in camera de langa malul marii, in lumina palida, galbuie, venita de la lustra din centrul tavanului, inveliti in cearsafurile albe, ea cu matasea neagra pe fata, si el intors cu spatele, gandindu-se; pe fundal zbatandu-se a moarte valurile...
Cateva citate:
"Ea poate sa-l priveasca indelung, nopti intregi. El isi da seama ca ochii ii sunt deschisi. Ii zambeste ca si cum ar fi, intr-un fel, demascat, vinovat, mereu cerandu-si scuze pt ca traieste, pt ca trebuie s-o faca."
"-Nu te cunosc.Nimeni nu te poate cunoaste, nu se poate pune in locul tau, tu nu ai un loc, nu stii unde sa iti gasesti un loc. De aceea te iubesc, si de aceea esti pierdut."
"Ea plange departe de el, de barbatul prezent, de existenta lui, si dincolo de orice poveste, plange povestea care nu s-a petrecut."
"Ea spune ca sunt niste personaje tinute impreuna intr-o carte, si ca o data cu sfarsitul cartii vor fi lasati sa se piarda in multumea orasului.O noua despartire"
"-Ai facut totul ca sa mori.
Se uita la el si spune:
-Nu puteam altfel. Am venit chiar la tine ca sa mor si mai mult"
"Barbatul acela spune ca ceea ce te face sa simti placere e o minte geniala, ca, fara ea, trupul nu stie"
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~`
"Procesul" lui Kafka.
Romanul "Procesul" al lui Franz Kafka, prezinta povestea unui functionar, ce lucreaza la o banca, pe nume Josef K, care este judecat timp de un an, fara sa stie de ce. Sensul romanului este precizat intr-o parabola, pe care "preotul tribunalului" (aici mi s-a parut ca absurdul romanului atinge paroxismul) i-o spune lui Josef: "La poarta Legii, dinaintea careia sta un paznic, vine un om de la tara, dar care este oprit sa intre in clipa aceea. Omul incearca toata viata sa patrunda dincolo de usa inchisa, apeland la bunavointa paznicului sau incercand sa-l cumpere cu daruri; rabdarea nu-i foloseste la nimic, iar cand viata omului s-a sfarsit, paznicul ii spune: `Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici, caci poarta asta era facuta numai pentru tine; acum plec si o incui' "
Asadar omul este liber; el ar fi putut sa aleaga: ar fi putut sa forteze usa inchisa sau ar fi putut sa plece; Prefera insa sa astepte, iar asteptarea ii anuleaza libertatea, il pune in aceeasi situatie cu paznicul - constrans sa stea in fata usii inchise.
citat:
"Sa plec oare ca un imbecil care n-a fost niciodata in stare sa inteleaga nimic? sa las sa se spuna despre mine ca la inceputul procesului voiam sa-l sfarsesc si ca la sfarsit nu voiam decat sa-l incep?"
No comments:
Post a Comment