Saturday, May 17, 2008

A moment that lasts eternaly.


S-a dus si absolvirea. A fost minunat, divin. Si cel putin, am intratin istorie ca prima promotie care organizeaza festivitatea de absolvire cu robe, toci, discursuri, filmari in cadrul facultatii de Filosofie, UB. Si trebuie sa mentionez ca eu am facut parte din organizare, eh, da...ma laud, well...^_^.. Acum sa iasa asa fain si balul mascat de absolvire de pe 30mai.(tot prima promotie care organizeaza bal de absolvire :D) Ne chinuim de multa vreme, deci cu siguranta va iesi. Sper.
Ah, marti am restanta la logica. Daca scap odata de asta pot spune ca am terminat cu adevarat facultatea. Cu licenta stau binisor, inca un capitol plus concluziile si o termin. Daar, mi-e atat de lene. Oh well, daca as reusi sa scap de starea asta de apatie ce ma bantuie de ceva vreme, si sa nu uit atacurile de panica. :/ Life sux anyways. (ce sec!)



Her innocence lay
Shred with a lie
Sweet lips decay
Forever mine
Grandeur of hilt
Do not bear guilt
Eyes wide to see
Your madness in me

In the lanterns pale and sulphur air
My senses frail, no longer mine.

Solace of rage, blinding embrace
My sweet heart to bleed apart
Foil too painful, shent and wreakful
To hear or bow to any god's law

Their eyes so hollow so hollow
Their words so shallow so shallow

Her innocence ravished, by whom is this done?
Such cowardly curse, second to none
My demons ensnared me with torture and strife
And now it all ends here by god or a knife

I'm beyond horizon, on the ocean of flame
I'm numb and paralysed never feeling the pain
No one can hurt me now, I've left all behind
Beyond of all hope and fear, this void so divine

Saturday, May 10, 2008

Ce va fi, va fi... clopotelule!


Da, 10 mai. A trecut si ziua mea. Inca un an s-a mai dus, asa cum s-au dus atatia. Ce mai conteaza inca unul, si inca unul, si iarasi inca unul? Acum ma apropii cu pasi grabiti de 25, 30, 35, 40, 45 de ani. Sau poate nu mai am timp pana atunci. Poate sper ca voi ajunge sa parcurg si acele etape ale unui om. De fapt, nu. Nu sper. Ce va fi, va fi. Inca 2 examene si se va fi terminat si ultima sesiune din viata mea de student. Ce va fi dupa, va fi. Pe 15 mai, festivitatea de absolvire, robe, toci, discursuri, poze, filmulete. Singurele care vor ramane ca stindard al aminitirilor mele din aceasta perioada..peste ani si ani. Oricum, probabil nici nu le voi revedea prea curand (pozele, filmarile). Asa zic mereu. Fac poze sa-mi amintesc de acest moment. Si in timp, nu numai ca uit de acel moment, dar nici peste poze nu ma mai uit. Chiar ma gandeam ca n-am mai scris demult pe aici, si de fiecare data cand ma gandeam ce voi mai scrie cand voi mai prinde timp in fataPC-ului, idei faine imi traversau autostrada constiintei, si acum, autostrada s-a stransformat intr-un drum de tara, un drum neasfaltat, pe unde foarte rar circula cineva.
N-am idee. Nu stiu despre ce sa scriu. Intr-o luna si ceva, daca lucrurile merg conform planului, voi fi terminat facultatea cu tot cu licenta. 4 ani..s-au dus si astia. Ca si liceul, ca si scoala generala. Prea repede, prea sec. Sau poate asa mi se pare acum. De fapt da, asa mi se pare acum, au fost si momente super in toti acesti ani de facultate, chiar momente memorabile. Nu, n-o sa stau sa enumar nimic, le stiu eu, si asta e de ajuns.
Vreau sa scriu mai mult, vreau ca atunci cand ma pun in fata acestui monitor sa am ce sa scriu, dar sunt in colaps. Blank. Parca imi ingheata gandurile, parca imi amortesc degetele de fiecare data cand incerc sa tastez.
Fad. Ploaie. Soare. Ploaie. Soare. Cam asta e descrierea naturii din ultimele zile. Simplu: ploaie si soare.
Iubesc ploaia. Si acum n-am sa stau sa scriu 10 randuri incarcate de sentimente uzate, de trairi expirate si de expresii tocite de vreme, de ce imi place ploaia. Imi place pur si simplu. Pentru ca...nu, nu scriu, orice as scrie mi-ar pangari sentimentul pe care stropii de ploaie rece mi-l sadesc in suflet, si mi-ar scutura bucuria simtamantului pe care aceasta mi-o transmite, asemenea sporilor unei papadii in bataia vantului...

Ce va fi...va fi!

Monday, March 31, 2008

A fost odata...


Nascuti la inceputul anilor 75-86, vedem acum in anul 2008 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o si realizam ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva o data.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”, “Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”, “Prinsea”, “Sticluta cu otrava”,”Pac Pac”, “Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme 2 zile inchisi in casa) primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu cd-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi nu am dat examene de Capacitate, nu am dat teste grile la admitere. Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste, nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills , Melrose Place , Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe de apa.
Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Si uite un motiv bun sa nu mergem la scoala.
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys , si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam! Dar spre deosebire de copiii din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen, cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Am citit “Licurici”, “Pif” Ciresarii, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi.
Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit internetul.
Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation ci jocuri tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”, sau orice ne dadea un pretext sa “pupam pe gura” pe cine “iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa si sa le aruncam in capul colegilor, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri nu au “child proof the house”, ne-au trimis sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Noi am auzit cum s-a tras la Revolutie, noi am fost martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au auzit-o pe Andreea Esca la Pro TV, noi suntem cei care mai tinem minte emisiunea “Feriti-va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers”…