Aici, acolo...nicaieri, melancolie la sfaristul verii

Aha, deci am un blog. Un spatiu al meu si doar al meu! Unde ma pot ascunde, unde nimeni nu stie cine sunt. Ce bine ar fi sa pot face asta si in realitate. Sa fug, sa nu mai apartin acestei lumi, acestei realitati. Mi-e teama. Nu stiu. Suspin. Oftez. Imi amintesc. Copilaria. Ce vremuri, ce idealuri, ce vise, ce amintiri! S-au dus. S-au evaporat undeva in universului timpului trecut.Si acum, simt doar un gol imens in suflet, care imi absoarbe fiinta. Ma prabusesc in zbor...sau poate nu mai zbor demult, poate doar stau la marginea unei prapastii cu aripile intinse, falfainde, incercand sa zbor, si ramanand totusi nemiscata.Sau poate n-am zburat niciodata, decat in acele vise in care totul e posibil, in care poate am fost cea mai fericita. Dar nu, sa nu fiu nerecunoscatoare. Au fost momente in viata mea, in care m-am simtit fericita, multumita, implinita. Si n-au fost putine. Doar ca, poate nu acest gen de fericire caut eu. Poate aceste impliniri si realizari lumesti, nu sunt cele care imi umple mie sufletul de extaz.Nu stiu ce fel de fericire astept eu. Asta ma pune cel mai mult pe ganduri. Ca nu stiu ce fericire imi doresc, ce vreau de fapt. De fapt stiu, stiu ce vreau. Vreau sa uit, sa zbor, sa mor. Sa nu mai fiu eu, sa nu mai am un nume, o casa, un trecut. Decat o parte din el. Sau poate deloc. As vrea sa ma nasc in alta lume, in alta dimensiune, sau nu stiu, sa fiu, dar in acelasi timp sa nu traiesc... Sa fiu si atat. Ceva, undeva, candva. Eu. Si nimeni sa nu stie cine este acest "eu". Nici eu sa nu stiu. Doar sa simt...sa simt ca sunt, ca undeva sunt ceva, sunt acolo, ceva mic si nesemnificativ, dar sa fiu pentru totdeauna. Sa fiu...Sunt trista, melancolica si de cateva zile si intr-o crunta depresie. Traiesc doar in trecut, intr-o copilarie frumoasa, amintindu-mi momente atat de frumoase. De fapt, nu pot descrie in cuvinte ce simt acum. Ar fi prea putin, prea banal. Starea mea de acum, un amalgam de tristete, melancolie, multumire, dezamagire in fata timpului sarcastic, e practic imposibil de explicat in cateva randuri si folosind aceste cuvinte, care s-au mai folosit in nenumarate ori, pentru a descrie stari, ganduri, idei.Mai bine ma opresc aici. Sper sa mai revin in acest blog, sa reusesc sa ma integrez in el, fara ca nimeni sa stie ca sunt Eu.

Moment of Time

Vi s-a intamplat vreodata sa simtiti bucurie, implinire sufleteasca intr-un compartiment de tren, chiar personal? Ei, intr-o dupa-amiaza de joi, cand ma intorceam eu de la Bucuresti spre Ploiesti...am intrat in primul compartiment gasit gol si m-am asezat la geam...era o vreme din aia anosta, era Bacovia afara!Mi-am scos agenda si un pix si am inceput sa scriu cateva randuri existentiale.Incet incet compartimentul s-a aglomerat.Un cuplu de tineri, doua dame energice, o femeie cu fata ca ceara, si o tanara studenta.Am ridicat ushor capul oarecum iritata de vioiciunea damelor.In acest timp a intrat in compartiment "profesorul singuratic"...il cunoscusem in alta zi in timp ce ma intorceam de la Bucuresti cu RedAngel...era burlac, si foarte haios...l-am mai vazut ulterior si prin Ploiesti, mereu singur..dar mereu ma saluta cu acelasi zambet pietrificat pe fata-i umbrita...Cum nu se putea altfel ma saluta si de data asta..Il salut si eu si-i zambesc.Si atat.Ma intorc la creatiile mele.De data asta nu aveam chef de conversatie de complezenta. Inca 10 minute si personalul vechi si prafuit avea sa-si urmeze ruta lui obisnuita Bucuresti-Brasov.Bine k nu dura decat o ora si 20min calatoria.Simteam k ma voi plictisi rau de-a lungul ei. Si totusi.... in timp ce-mi exersam pe hartie calitatile de filosof ink in formare, auzeam cum fiecare din cei din compartiment au inceput a vorbi a povesti...Hmm..."Oamenii astia chiar nu au ce face?! Pesemne ca se plictisesc de moarte daca au ajuns sa intretina conversatii doar de dragul de a conversa".Mi-am incretit fruntea si am privit pe geam.Trenul plecase de cateva minute. Dar nu am stat mult impreuna cu ale mele ganduri pesimiste, ca proful singuratic ma intreaba ce am mai facut la facultate.Ii raspund un taios "bine."Dar dupa care cuplul din fata mea ma intreaba ce facultate...si de aici nu a mai fost decat un pas pana la o "comunicare autentica".Toti cei de acolo am inceput sa vorbim, sa radem.... atmosfera dintr-odata a capatat o caldura blanda.Fiecare isi spunea povestea vietii...si incet incet am inchis agenda si m-am destins..am povestit, am vorbit tot drumul....am cunoscut o particica mica din fiecare persoana care era acolo si i-am daruit prin relatare la randu-mi o particica din viata-mi.Chipuri de oameni diferiti uniti de-a lungul calatoriei printr-un tren si un compartiment prafuit de vreme.Si dintr-odata vremea de afara desi mohorata imi paru frumoasa.Radeam si conversam...Ma simteam inconjurata de prieteni, si dintr-odata acei straini agasanti au devenit ptr o ora si 20 de minute prietenii mei.Cu siguranta nu-i voi mai revedea, dar le-am pastrat, imortalizate in suflet, chipurile lor..si am luat cu mine amintirea acelei calatorii. Si azi l-am vazut pe "profesorul singuratic"....face zilnic naveta Ploiesti-Bucuresti...mereu singur...dar de fiecare data cu cineva... Imi amintesc ca mi-a zis odata, in timp ce ma plimbam prin cartier si l-am intalnit:"nu conteaza cu cine pleci la , conteaza cu cine reusesti sa ramai la sfarsitul drumului.Eu de fiecare data raman cu ceva..cu chipuri de oameni si cu o particica din ei".I-am zambit si am alergat spre autobus.Avea dreptate.

Iubirea Nimanui (Nobody`s Love)

Nu am sa pot sa te mai vad prea des
Si poate n-am sa pot nici sa-ti mai scriu
Cand sufletul ajungi sa ti-l cunosti
Iti aminteshti deodata ca-i taram

De rautatzi, de ura shi de lege
Ce mult ash vrea o zi sa nu mai shtiu
Shi cum ash vrea sa uit ca, pentru mine
Oricum ar fi, acum e prea tarziu...


Ash vrea sa opresc a timpului aripa
Shi sa ma intorc o clipa in trecut
Dar ce folos ar fi sa te mai caut
Acolo unde nu te-am cunoscut?

Nu pot sa te gasesc acolo unde
Deshi ash vrea, tu n-ai fi niciodat
Shi Timp ash cere celui ce-l imparte
Pe langa fericirea ce mi-a dat


I-ash cere insa sa mi te mai lase
Cat vrei tu sau El, macar un pic,
I-ash multzumi chiar shi pentru o clipa
Shi n-ash mai cere absolut nimic!


De ce te vreau cand shtiu ca e degeaba?
Nu shtiu nici eu sau poate..nu indraznesc
Sa recunosc ca-n tine-i tot seninul
Shi toata bucuria ce-mi doresc


Mi-e imposibil sa nu te mai caut
Vointzei mele nu-i mai apartzin..
Ma vei chema vreodata iar la tine?
Vei mai dori cu adevarat sa vin?

De-ai sa ma chemi, eu gandurile toate
Shi ploi voi incerca sa-tzi dau in schimb
Din tzara unde niciodat` nu ploua
Shi fulgi de nea de unde... Zapezile nu ning...

(poezie scrisa prin clasa a 8-a) sh tz- cool huh