Azi am voie sa fiu EU!

Noiembrie. Zi insorita. Copaci dezgoliti, frunze alergand frenetic in bataia vantului rece. Atmosfera frumoasa. Am tras de tot jaluzele transversale, ca sa pot privi pe geam cum natura pozeaza nud, fara echivoc, pentru a-mi clati privirea-mi obsedata de gol. Ultima luna de toamna.

Azi am voie. Azi am voie sa fiu cine vreau eu. Azi am voie sa ies pe strada in pijamale, sa merg cu ochii inchisi incercand sa-mi tin echilibrul pe bordura de la marginea soselei. Am voie sa traversez fara sa ma asigur, am voie sa cant cu voce tare, am voie sa alerg, sa ma urc pe bloc si sa fac baloane de sapun. Azi am voie sa fiu asa cum vreau sa fiu, fara retineri, fara refulari, fara cenzura, fara reguli...Azi si doar azi sunt EU.

E frumos sa iti imaginezi ca poti fi tu cand vrei, unde vrei. E trist sa realizezi ca niciodata nu vei putea fi. E dezamagitor sa stii ca ceea ce esti acum, nu esti decat un produs al altora, un prefabricat, frumos ambalat, si pus in raionul numit societate, alaturi de alte produse care isi duc existenta pe celelalte rafturi. Sus de tot sunt cele mai colorate, mai scumpe si mai extravagante produse, alea "da firma". Nu conteaza contintul...important e ca sunt cotate ca fiind de calitate, eticheta conteaza. Jos de tot e marca nr 1, cea mai ieftina, dar poate continutul e cu mult mai calitativ decat al produselor de la rafturile superioare, dar cui ii pasa daca nu au ambalaj "da firma"?

Trist. Sa fii tu intr-o societate in care esti constrans sa urmezi atatea reguli. Stai si te intrebi retoric daca cumva personalitatea ta e chiar a ta, daca tu esti tu, si nu altii. Cine esti tu, ce vrei tu cu adevarat si cat de mult conteaza asta pentru cei din jur? Putin, sau deloc. Nu conteaza decat sa atingi diferite ranguri odata cu inaintarea in varsta. Cui ii pasa de libertate, de dorinte individuale, de drepturi persoale? Libertatea ta se sfarseste unde incepe a altuia, dar de multe ori aceste doua libertati sunt perfect suprapuse, astfel incat nu poti sa ti-o manifesti pe a ta, de teama de a nu o incalca pe a altuia.

Si totusi AZI AM VOIE...! Azi o sa ies din raft, o sa parasesc raionul si o sa plec. Dar o sa revin, pentru ca locul meu e in raft, oricat mi-ar placea sa fiu altundeva, va trebui sa revin.

Azi si doar azi sunt eu.

Empty reflections

Si m-am mutat in Bucuresti in caminul facultatii de Drept, etaj IV. Patru fete in camera. Colegele de camera sunt okay, ma simt okay cu ele, cel putin pana acum. Sper sa se mentina atmosfera okay pana la sfarsitul anului universitar. Ultimul meu an universitar. Nu, nu o sa zic iar “ce repede a trecut timpul!”, e o constatare care nu mai are nevoie de aceleasi cuvinte.
Cred ca am un pui de idee pe ce o sa imi scriu lucrarea de licenta. Inteligenta artificiala si ceva din tehnologie informationala. [Etica aplicata, cica]. Ce imi lipseste cu desavarsire e cheful de a ma apuca de ea. Eh, o sa vina, o sa vina, constransa de imprejurari si tot o sa vina.


Deseori ma intreb, de fapt nu doar ma intreb, ci imi fac realmente procese de constiinta cu privire la respingerea pe care o nutresc fata de oamenii care nu se regasesc in tiparele normalului. Am cunoscut luna asta 2 persoane pe care nu stiu, desi nu mi-au facut nimic, ceva din mine le respinge, dincolo de ratiune. Clar pot cataloga aceasta respingere ca pe ceva pur instinctual. Si totusi, eram de parere ca instinctele pot fi aservite ratiunii, insa se pare ca de cele mai multe ori, instinctele preiau controlul. Ca si cum intr-o singura persoana ar fiinta independente doua entitati: ratiunea si instinctul, mereu in continua lupta de dominare si aservire. O sa inchei acest saracacios in idei blog, lipsit de substanta si plictisitor, cu versurile urmatoare:

“Follow your common sense

You cannot hide yourself behind a fairytale

forever and ever Only by revealing the hole truth can we disclose

The soul of this bulwark forever and ever

Forever and ever

Indoctrinated minds so very often

Contain sick thoughts

And commit most of the evil they preach against

Don’t try to convince me with messages from God

You accuse us of sins committed by yourselves

It’s easy to condemn without looking in the mirror

Behind the scenes opens reality

Eternal silence cries out for justice

Forgiveness is not for sale

Nor is the will to forget

Virginity has been stolen at very young ages

And the extinguisher loses it’s immunity

Morbid abuse of power in the garden of eden

Where the apple gets a youthful face

You can’t go on hiding yourself

Behind old fashioned fairytales

And keep washing your hands in innocence”

[Cry for the Moon-Epica]

Some other ordinary thoughts...

Da...ultimul an de facultate tocmai a inceput. De duminica ma voi muta in Bucuresti, in caminul facultatii de Drept. Ultimul an de studentie. Ce repede a trecut timpul! Ce cliseu mi se pare sa spun asta. Cred ca expresia asta a fost folosita de mii de ani incoace, si spusa cu atata patos, de parca ar putea cineva sa-i gaseasca leac. Si da, probabil si peste 100 de ani oamenii inca vor spune "ce repede a trecut timpul!". Dar probabil altii o spun doar ca o constatare ireversibila. Poate asa o spun si eu, desi, parca atunci cand o spun simt un iz de regret pentru anii trecuti. Si totusi nu am decat foarte putin peste 20 de ani...mai am timp, mai am timp...nu stiu pentru ce, nu stiu ce o sa fac cu el, dar cert e ca in teorie am timp, in practica nu se stie niciodata.

Si cum spuneam, o sa reincep facultatea. Anul IV. An terminal. Si colac peste pupaza, o sa-i tin locul sefei de an, pana se intoarce din Grecia. Deci o sa fiu cateva luni bune sefa de an, ceea ce contravine firii mele lenese si frivole. Nu este exact ce as fi vrut, dar colegii astia "amabili" si "saritori", m-au propus. Asta e, vreau nu vreau, am s-o fac si pe asta. Sper sa ma descurc, dar cunoscandu-ma pe mine, ma plictisesc repede, si probabil o sa mi se ia rapid de responsabilitati, activitati, consilii si alte chestii.

Un nou an in Bucuresti, alte colege de camera, alte cursuri, am si licenta pe cap, si totusi acelasi cacat mare si maro din fiecare an, mascat intr-un alt ambalaj.

Marti am fost la facultate sa vad orarul, sa imi fac inscrierea in anul IV, sa vad ce note mai am , cu cate restante am ramas [ce fericire, doar Logica de ordinul I o mai am], mi-am revazut o parte din colegi, am simtit un fior nostalgic, ca asta e ultimul an.

In autobus, in drum spre Gara de Nord, imbulzeala mare, am prins loc, dupa care l-am oferit generos unei batrane. Nu stiu daca am facut-o din politete, sau ca trebuia, sau ca asa am simtit. Mai degraba ca asa trebuia, mai ales ca ma incerca o febra mare si abia ma puteam tine pe picioare. Cand batrana a coborat, eu inca mai eram in autobus, a venit la mine si mi-a zis "sa fii sanatoasa si sa ajungi si tu la varsta mea!". M-am uitat la ea, i-am zambit umpic crispata, si am aprobat din politete. Primul gand a fost "Da, ar fi bine sa ajung atat de batrana!", dupa care am stat si am analizat mai bine situatia, si am concluzionat aproape cu voce tare in autobus "nu, nu ar fi!". Nu as vrea sa ajung atat de batrana, e urat, odios, hidos... Sau poate gandesc asa ca sunt tanara, sau poate nu, dar cert e ca in momentul de fata nu-mi doresc o viata prea lunga. Oricum, la un moment dat tot trebuie sa mori, si care e diferenta daca mori acum sau peste 40 de ani? Lumea tot va continua sa existe, si acum, si peste 40 de ani, si altii vor spune atunci "ce repede a trecut timpul!"... deznodamantul e acelasi, atunci care-i rostul acestei sarade?

Nu vreau s-o scald iar in ganduri pesimiste, am promis cuiva ca o sa incerc sa scriu si ceva mai optimist, sa vad daca "ma tine".

In alta ordine de idei, afara e o zi de toamna superba, eu sunt gripata, dar totusi o sa ma duc sa fac o plimbare, e o dimineata prea frumoasa ca sa fie irosita, pur si simplu.